Poza

Orasul era o ruina. Lunile de lupte isi pusesera amprenta asupra lui. Rar se mai putea vedea o cladire neatinsa de focul armelor. Din cand in cand cate un avion strabatea cerul si isi lansa incarcatura aducatoare de moarte. Fiecare casa, fiecare colt de strada, groapa din oras era un posibil aducator de moarte pentru combatanti. Lunetisti din ambele tabere asteptau clipa prielnica pentru a-si face simtita prezenta cu un foc de arma aducator de moarte.


La periferia orasului, in fosta vila a guvernatorului regiunii un soldat al Imperiului zacea sprijinit de un zid. Era singurul supravietuitor din plutonul trimis sa apere acest punct strategic. Momentan era liniste, inamicul se retrasese. Sosirea noptii va insemna probabil un nou atac, ultimul pentru el.


Uniforma lui de soldat imperial impecabila odinioara era acum plina de pete rosii care marcau ranile sale. Rana din stomac era cea mai sacaitoare. Ce ar fi vrut sa fumeze o tigara acum. Se uita in jur si zarii o parte din plutonul sau. Erau morti. Acesti oameni odata plini de viata alaturi de care luptase 3 ani pana acum stateau de parca ar fi dormit. Ar fi vrut sa se duca la ei, sa ii trezeasca ... pe uriasul Grin cel serios, pe batranul Albis cel ca un tata pentru toti, pe micul Joel pus mereu pe glume. Dorea sa ii trezeasca pe ei si pe restul. Erau prietenii sai.


Gandurile sale se indreptasera spre iubita lui. Nu o va mai lua niciodata in brate , nu ii va mai simte pielea fina, gustul buzelor ei. Ii va lipsi vocea ei lina la al carui auz mereu simtea ca zboara precum un inger. Duse mana la piept , deschise buzunarul si scoase de acolo o poza. Era iubita lui. O privi, apoi o saruta. O tinu strans la pieptul lui. Era cea mai de pret comoara a lui in aceste momente.


Intunericul se lasa treptat aducand cu el un nou val de de soldati care se indreptau spre vila. Sunetul armelor il trezira pe soldatul imperial. Ciudat, nu il mai durea nicio rana, nu se putea misca, dar disparuse durerea cu totul. Se simtea de parca ar pluti. Intr-un colt al camerei zari o lumina alba. Lumina se aproprie de el, era cineva in ea... Nu putea vedea prea bine cine era. "Vino cu mine" spuse femeia din lumina. Vocea asta era atat de cunoscuta... era vocea iubitei sale. Il chema la ea. Era linistit acum, nu se mai gandea la nimic, dorea doar sa fie cu ea, sa se indrepte spre lumina.


Vila a fost cucerita fara a se intampina rezistenta. Soldatii Aliantei gasira doar trupurile neinsufletite ale soldatilor care o aparasera. Intr-un camera, printre alte cadavre, un soldat statea sprijinit de zid. Tinea la piept poza unei femei. Parea atat de impacat cu sine.