Un pumn de pamant ...

De cand era mic se intalnise cu moartea. Isi amintea si acum trupul acela din carul tras de boi. Era asa de stralucitor, mult prea stralucitor fata de al celorlalti. Nu intelegea de ce acel nene merge asa, i se parea atat de incomod, plus ca tinea ochii inchisi de parca se rusina de toata multimea care il inconjura. Intreabandu-si bunica ce anume se intamplase, de ce toata aceasta multime, ea ii spuse simplu: "E mort si il ducem la gropa". Mort... oare ce insemna asta, ar fi vrut sa mai intrebe, dar privirea pierduta a ei il oprii. Oricum va vedea curand ce insemna , ce era cu "groapa" aceea.

A crescut , a participat si la alte inmormantari, a vazut si alte gropi sapate. Toate i se pareau la fel, parca retraia iar si iar prima inmormantare din viata lui. Oameni in negru, un preot tinand o slujba pentru cel din cosciug, apoi drumul pana la locul de veci. Multimea mergea tacuta pe drum, din cand in cand se mai auzea cate un strigat care spunea: Nu pleca! Nu ma lasa aici !. Apoi iar liniste si drumul continua spre destinatia sa.

Azi era la fel, dar atat de diferit. Multimea mergea agale pe drum, tinandu-si umbrele cat mai bine in mana pentru a nu fi luate de vant. Din acea multime ii atrase atentia o femeie cu un baietel langa. Privirea ei trista, ochii inlacrimati , mana ei care strangea acel copil de parca i-ar fi fost teama sa nu ii fie luat, toate acestea il faceau sa se simta ciudat. Atat de trista, dar atat de frumoasa i se parea. Din cand in cand se mai oprea pentru un moment parca dorind sa renunte la acel drum, sa isi ia copilul si sa mearga acasa, departe de tot si de toate... Isi continua totusi drumul de fiecare data.

Isi muta privirea spre cosciug, il vazuse pe cel din el la biserica. Daca cel din copilaria sa era batran, acesta era mai tanar, mult mai tanar. Era si el alb, mult prea alb fata de restul. Parea ca dormea, chipul lui era linistit. "Oare moartea era singura care aducea linistea" se gandi...

Micul cortegiu a ajuns la cimitir. Ploaia se intetise, vantul batea si mai puternic facand umbrelele inutile. "Ce vreme urata pentru o inmormantare" spuneau unii din oameni. "Oare ce vreme e potrivita pentru astfel de lucruri" se gandea el. Lumea se stransese langa groapa pentru a cobora acolo sicriul. Femeia cu copilul ii atrasesera atentia din nou. Plangea, lacrimile ei se prelingeau pe acea fata atat de frumoasa. Copilul de langa ea nu parea sa inteleaga mare lucru, era speriat. Femeia il lua la pieptul ei si il saruta pe obrajori, parea ca tine la piept toate diamantele din lume.

Incet sicriul era coborat in groapa. Ploaua atat de tare, cateva fulgere luminau cerul. Femeia lua un pumn de pamant si il atunca peste cosciug, apoi doi oameni cu lopeti acoperira incet incet groapa. Oamenii plecau de acolo dorind sa se puna la adapost de furtuna. Zari iar acea femeie pleca din cimitir, ar fi vrut sa se duca sa o stranga in brate, sa o incurajeze... Ea insa disparu intr-o masina care o ducea departe de acel loc. Se gandi ca in aceste momente in alt colt al lumii o alta viata aparea pe lume, unul moare altul se naste.

Ramase singur langa mormant. Era timpul sa plece si el....