sarut...

intr-un sarut sunt bacterii si dragoste. dragostei nu-i pasa de bacterii si nici lor de dragoste....

poveste dintr-un fir de par

a fost odata un fir de par... si de vei spune...ei si ce-i cu asta?fiecare avem milioane ..de toate culorile si structurile. O parte cad primavara, toamna, de la stres sau mai stiu eu ce, dar creste altul...se regenereaza. acest fir de par insa era filozof ...statea si se gandea la foarfeca toata ziua..la foarfeca si brici. Toate celalate fire de par...chiar si cele mai subrede il marginalizau...el singur isi constientiza conditia de-a creste mereu si tot mereu de-a fi taiat, idealurile furate si aripile frante...
conditia geniului ai spune..sa fie fericit ca a descoperit care-i e scopul sau dimpotriva... tu ce ai ales?

Poza

Orasul era o ruina. Lunile de lupte isi pusesera amprenta asupra lui. Rar se mai putea vedea o cladire neatinsa de focul armelor. Din cand in cand cate un avion strabatea cerul si isi lansa incarcatura aducatoare de moarte. Fiecare casa, fiecare colt de strada, groapa din oras era un posibil aducator de moarte pentru combatanti. Lunetisti din ambele tabere asteptau clipa prielnica pentru a-si face simtita prezenta cu un foc de arma aducator de moarte.


La periferia orasului, in fosta vila a guvernatorului regiunii un soldat al Imperiului zacea sprijinit de un zid. Era singurul supravietuitor din plutonul trimis sa apere acest punct strategic. Momentan era liniste, inamicul se retrasese. Sosirea noptii va insemna probabil un nou atac, ultimul pentru el.


Uniforma lui de soldat imperial impecabila odinioara era acum plina de pete rosii care marcau ranile sale. Rana din stomac era cea mai sacaitoare. Ce ar fi vrut sa fumeze o tigara acum. Se uita in jur si zarii o parte din plutonul sau. Erau morti. Acesti oameni odata plini de viata alaturi de care luptase 3 ani pana acum stateau de parca ar fi dormit. Ar fi vrut sa se duca la ei, sa ii trezeasca ... pe uriasul Grin cel serios, pe batranul Albis cel ca un tata pentru toti, pe micul Joel pus mereu pe glume. Dorea sa ii trezeasca pe ei si pe restul. Erau prietenii sai.


Gandurile sale se indreptasera spre iubita lui. Nu o va mai lua niciodata in brate , nu ii va mai simte pielea fina, gustul buzelor ei. Ii va lipsi vocea ei lina la al carui auz mereu simtea ca zboara precum un inger. Duse mana la piept , deschise buzunarul si scoase de acolo o poza. Era iubita lui. O privi, apoi o saruta. O tinu strans la pieptul lui. Era cea mai de pret comoara a lui in aceste momente.


Intunericul se lasa treptat aducand cu el un nou val de de soldati care se indreptau spre vila. Sunetul armelor il trezira pe soldatul imperial. Ciudat, nu il mai durea nicio rana, nu se putea misca, dar disparuse durerea cu totul. Se simtea de parca ar pluti. Intr-un colt al camerei zari o lumina alba. Lumina se aproprie de el, era cineva in ea... Nu putea vedea prea bine cine era. "Vino cu mine" spuse femeia din lumina. Vocea asta era atat de cunoscuta... era vocea iubitei sale. Il chema la ea. Era linistit acum, nu se mai gandea la nimic, dorea doar sa fie cu ea, sa se indrepte spre lumina.


Vila a fost cucerita fara a se intampina rezistenta. Soldatii Aliantei gasira doar trupurile neinsufletite ale soldatilor care o aparasera. Intr-un camera, printre alte cadavre, un soldat statea sprijinit de zid. Tinea la piept poza unei femei. Parea atat de impacat cu sine.

Un ultim pahar

Zece ani de faima. Chipul ii aparuse pe toate copertile revistelor de specialitate si nu numai, avansase de la un simplu medic la directorul celui mai prestigios spital din tara. Avea o sotie frumoasa, impreuna aveau un copil, cel mai frumos din lume. Casa lui era intr-o zona selecta a orasului, loc pentru adunari festive si diverse banchete, detineau doua masini sport ultimul tip. Aveau totul.


Aveau totul si nimic. Timpul se scursese asa de repede, mai avea atatea lucruri de facut, incepuse niste proiecte de cercetare pe care acum nu va mai apuca sa le termine. Sotia lui va ramane singura, nu isi va vedea fetita in prima ei zi de scoala, la liceu, nu ii va cunoaste primul iubit, nu o va conduce in ziua nuntii. Cele doua iubiri ale vietii lui vor avea insa totul, tot ceea ce vor isi vor putea permite. Adunase in cei zece ani suficienti bani pentru asta, se vor putea bucura de viata, doar ca el nu va fi acolo.


Cum incepuse totul.... in urma cu zece ani traia in chirie cu sotia intr-o garsoniera dintr-o zona rau famata a orasului. El si nevasta lui nu isi permiteau nici sa manance intr-un restaurant select o data pe luna. Tot ce castigau se ducea pe facturi, pe cele necesare traiului zilnic. Isi doreau un copil, dar cu ce sa il tina, ce viitor sa ii ofere? Uneori cand venea seara acasa isi gasea sotia plangand. Ea isi stergea repede lacrimile, spunea ca i-a intrat ceva in ochi, dar el stia... Era atat de frumoasa cand o luase de nevasta, iar acum arata ca un trandafir ofilit, imbatranita prematur, cu riduri. I-a promis ca ii va oferi tot ce e mai bun in lumea asta cand s-au casatorit. Promisiuni , doar promisiuni.

Apoi a venit acea seara. S-a dus intr-un bar de langa casa lui, sa bea ceva. Poate dorea doar sa amane momentul in care isi va vedea iar sotia plangand sau poate ca asta a fost destinul sau. In timp ce isi bea berea un strain veni langa el si ii propuse ceva care ii va schimba viata. L-a inceput la crezut nebun, dar pana la urma a acceptat targul oferit. Se saturase de acel trai, obosise sa isi vada sotia lui plangand, imbatranand inainte de vreme. Dorea sa aibe impreuna acel copil mult visat, dar mereu amanat.


In seara asta era singur acasa. Isi trimisese familia intr-o vacanta spunandu-le ca va veni si el a doua zi. Nu ii dorea langa el cand va veni ceasul platii. Pentru cei 10 ani va plati cu sufletul sau. Nici nu crezuse in asa ceva, in existenta sufletului. Isi turna un alt pahar de Jack Daniels asteptand, mai erau cateva minute pana la ora 22.


A doua zi in ziare aparu stirea ca distinsul doctor Grigore Maxim murise din cauza unui atac de cord.

Un pumn de pamant ...

De cand era mic se intalnise cu moartea. Isi amintea si acum trupul acela din carul tras de boi. Era asa de stralucitor, mult prea stralucitor fata de al celorlalti. Nu intelegea de ce acel nene merge asa, i se parea atat de incomod, plus ca tinea ochii inchisi de parca se rusina de toata multimea care il inconjura. Intreabandu-si bunica ce anume se intamplase, de ce toata aceasta multime, ea ii spuse simplu: "E mort si il ducem la gropa". Mort... oare ce insemna asta, ar fi vrut sa mai intrebe, dar privirea pierduta a ei il oprii. Oricum va vedea curand ce insemna , ce era cu "groapa" aceea.

A crescut , a participat si la alte inmormantari, a vazut si alte gropi sapate. Toate i se pareau la fel, parca retraia iar si iar prima inmormantare din viata lui. Oameni in negru, un preot tinand o slujba pentru cel din cosciug, apoi drumul pana la locul de veci. Multimea mergea tacuta pe drum, din cand in cand se mai auzea cate un strigat care spunea: Nu pleca! Nu ma lasa aici !. Apoi iar liniste si drumul continua spre destinatia sa.

Azi era la fel, dar atat de diferit. Multimea mergea agale pe drum, tinandu-si umbrele cat mai bine in mana pentru a nu fi luate de vant. Din acea multime ii atrase atentia o femeie cu un baietel langa. Privirea ei trista, ochii inlacrimati , mana ei care strangea acel copil de parca i-ar fi fost teama sa nu ii fie luat, toate acestea il faceau sa se simta ciudat. Atat de trista, dar atat de frumoasa i se parea. Din cand in cand se mai oprea pentru un moment parca dorind sa renunte la acel drum, sa isi ia copilul si sa mearga acasa, departe de tot si de toate... Isi continua totusi drumul de fiecare data.

Isi muta privirea spre cosciug, il vazuse pe cel din el la biserica. Daca cel din copilaria sa era batran, acesta era mai tanar, mult mai tanar. Era si el alb, mult prea alb fata de restul. Parea ca dormea, chipul lui era linistit. "Oare moartea era singura care aducea linistea" se gandi...

Micul cortegiu a ajuns la cimitir. Ploaia se intetise, vantul batea si mai puternic facand umbrelele inutile. "Ce vreme urata pentru o inmormantare" spuneau unii din oameni. "Oare ce vreme e potrivita pentru astfel de lucruri" se gandea el. Lumea se stransese langa groapa pentru a cobora acolo sicriul. Femeia cu copilul ii atrasesera atentia din nou. Plangea, lacrimile ei se prelingeau pe acea fata atat de frumoasa. Copilul de langa ea nu parea sa inteleaga mare lucru, era speriat. Femeia il lua la pieptul ei si il saruta pe obrajori, parea ca tine la piept toate diamantele din lume.

Incet sicriul era coborat in groapa. Ploaua atat de tare, cateva fulgere luminau cerul. Femeia lua un pumn de pamant si il atunca peste cosciug, apoi doi oameni cu lopeti acoperira incet incet groapa. Oamenii plecau de acolo dorind sa se puna la adapost de furtuna. Zari iar acea femeie pleca din cimitir, ar fi vrut sa se duca sa o stranga in brate, sa o incurajeze... Ea insa disparu intr-o masina care o ducea departe de acel loc. Se gandi ca in aceste momente in alt colt al lumii o alta viata aparea pe lume, unul moare altul se naste.

Ramase singur langa mormant. Era timpul sa plece si el....